Știți zâmbetul ăla? Zâmbetul ăla. Tâmp și cute în același timp. Zâmbetul de mi-a scriiiiiiiis. Se gândește la miiiiiiine. Și brusc, viața ta capătă sens. Că ți-a scris eeeel. Iar dacă nu ți-a scris, vine Apocalipsa. Pretextul ideal pentru o criză existențială în care sa chestionezi ce viață de căcat ai și cât de căcat ești tu. Îți aduci aminte cu ocazia asta și că ai un job de căcat, și că nu ți-ai făcut o familie sau o situație până la vârsta asta, nici visu’ nu ți l-ai urmat nici sensul nu l-ai găsit. Prima apariție pe scenă în piesa “așteptând să dea mesaj” e Penelopa. Cea care așteaptă toată ziua și verifică telefonul din oră în oră. După care apare panicata: o fi pățit ceva? de ce nu răspunde la telefon? dacă a făcut accident? nu, dacă nu răspunde nici la telefon sigur a pățit ceva. La ceva timp, nu mult, apare stalkeritza, care îl verifică pe toate canalele de socializare. Aha, ia uite, e online nemernicul pe mess, deci e bine mersi. Are timp să stea pe messanger da’ mie să-mi răspundă nu poate. Ei, si odată cu stalkerița, se produce inevitabilul: crizata. Care când se pornește, ai belit-o tati. În funcție de caz, câteodată mai apare și cumințica virginica. Care nu vrea să supere pe nimeni: Sigur l-am plictisit. L-am speriat cu ceva ce am spus de a bătut el în retragere. Dacă nu-ți scrie nu înseamnă că îți poartă o iubire platonică de secol 19 desprinsă din romanele lui Austen. Că e acolo o super conexiune pe care n-o mai are cu altele și nu vrea s-o consume pe lucruri derizorii cum ar fi un banal sms, așteptând momentul potrivit să-ți spună ce ființă specială ești tu pentru el. Știu, vrei să crezi asta. Că tu ești Aia care scoate vestala din el. Dacă nu ți-a scris, înseamnă fix asta: nu ți-a scris. Nu că se gândește la mine, dar e ocupat, nu că nu știe ce să-ți răspundă că i-ai dat lumea peste cap. Nu ți-a scris= NU ȚI-A SCRIS. Iar motivele sunt simple: Ori e ocupat. Ori pur și simplu he doesn’t give a fuck. So why should You? Why should you give a fuck about somebody who doesn’t give a fuck about You? Și cu toate astea, o facem. Și nu c-o facem, plângem, intrăm în depresii și crize identitare. De ce? De ce acest mi-a scris/nu mi-a scris devine dintr-o dată criteriul după care ne chestionăm fericirea și starea de bine? Ți-a dat cu seen? Dă-i cu be/was been.
Comments