top of page
  • Poza scriitoruluiLivia Stoica

Cum l-am găsit pe Dumnezeu


Cel mai mult aș vrea să experimentez senzația de întregire. De întreg. Senzația că merit să mi se întâmple tot binele din lume. Toată fericirea din lume. Mi-ar plăcea sa simt în fiecare zi că merit fericirea, că merit iubirea, că merit abundența. Că merit the Best of the Best. Fiindcă I am the Best. And I am enough.

De ce nu credem despre noi că suntem suficient de buni?

Unde se rupe filmul?

În ce punct al vieții noastre se scurtcircuitează bucuria de a fi?


Copii fiind, avem instinctiv această bucurie lăuntrică cu care facem absolut orice: de la jucat în nisip, la desenat, la adunat frunze și făcut sarmale din frunze şi nisip. Copiii trăiesc viața. Și nu oricum, ci cu poftă.


Unde se pierde pofta noastră pentru viață?
Unde și când piere cheful de a fi viu, de a ne bucura de adierea vântului, de mirosul de aer proaspăt imediat după ploaie, de culoarea frunzelor, de tot ce Dumnezeu ne dă în Fiecare secundă?

Oamenii nu cred în Dumnezeu fiindcă nu Îl văd. Dar Dumnezeu Este în tot. Nu este Nevoie să aparții de o religie sau să mergi la Biserică ca să îl vezi pe Dumnezeu. Îl poți vedea pe Dumnezeu în flori, în bătaia vântului, in orice. Cât timp ai ochii deschiși să vezi.

Majoritatea oamenilor au ochi, însă nu văd cu ei. Deși ochii le sunt deschiși, nu reușesc să vadă. Și nu reușesc să vadă fiindcă ochii sufletului le sunt închiși.


Din păcate, trăim într-o lume în care oamenii vor să înțeleagă Totul numai prin intermediul minții. Însă cele mai frumoase lucruri din viață mintea nu le poate cuprinde. Mintea nu poate cuprinde măreția iubirii. Sau capacitatea de iubire necondiționată a inimii. Dac-ar fi după minte, nu ar mai exista iertare, compasiune, empatie. Ar fi ochi pentru ochi și dinte pentru tine. Mi-ai greșit, ți-am greșit. Mintea nu îl poate cuprinde pe Dumnezeu. Este contra naturii sale. Tocmai de aceea, orice încercare de a îl înțelege pe Dumnezeu prin intermediul facultăților analitice și teoretice, de orice fel ar fi ele, este de multe ori sortit eșecului.


Dumnezeu nu se gândește, ci se simte.


Dumnezeu este non-gândire.

Este simțire.

Este trăire.

Este bucurie.


Dumnezeu nu poate fi cuprins cu mintea care întreabă: Cine sau ce e Dumnezeu? Este ca și cum ai încerca să îl pui pe Van Gogh să picteze și i-ai lua culorile.

Și eu la randul meu, foarte mulți ani am încercat să îl găsesc pe Dumnezeu prin cărți, prin rugăciuni pe care nu le înțelegeam, ba chiar prin terapii alternative. Toate au condus către autodescoperirea mea, însă nici una nu mă ținea mai mult de câteva zile. Erau soluții provizorii, care funcţionau pe moment. Însă când mă întorceam la viața mea normală, reveneau acele stări în care pierdeam orice stare de bine pe care aș fi construit-o. Și evident că în acele stări de cădere, iar contestam existența lui Dumnezeu. De ce?


Fiindcă încă nu reușisem să îl percep, să îl simt cu adevărat. Pentru mine, era doar un concept abstract. I-am simțit prezența după mulți ani.


Trecuseră trei ani de la moartea bunicii mele, era seară și făceam o meditație cu partenerul meu de atunci. Am închis ochii și deodată am simțit ceva ciudat. Auzeam un zgomot, ca un fel de aripi care fâlfâie. După care am simțit cum aceste aripi mă ating în jurul umerilor. Am deschis ochii brusc și l-am întrebat pe prietenul meu dacă m-a atins în zona umerilor. El s-a uitat la mine straniu și mi-a spus că Nu. Dar eu simțisem clar atingerea. Eram sigură sută la sută. Atunci nu am înțeles exact ce s-a întâmplat, dar intuitiv am știut că intrasem în contact cu ceva din altă dimensiune. Atunci am simțit prima dată pe pielea mea că există un dincolo de ce putem percepe noi cu mintea și cu trupul fizic. Iar acel dincolo este Dumnezeu.

Repet, nu am ştiut, dar am simţit că există nu numai Dumnezeu, dar și îngeri, arhangheli, spirite și multe alte lucruri pe care mintea mea de până atunci nu le putea percepe și înțelege.


Ce vreau să spun cu această poveste este că nu există un moment în care Dumnezeu să nu fie alături de Tine. El este. Dar e important că tu să îți dezvolți ochii să îl poți vedea. Să îl poți simți. Iar calea cea mai simplă către Dumnezeu nu este nici prin cărți, nici prin mers la Biserică, nici prin posturi sau prin acatiste.


Calea cea mai sigură și simplă către Dumnezeu este prin inimă. Prin Bucurie. Prin simțire.


Draga Om,


Dumnezeu nu se înţelege, se simte.



195 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


Abonează-te și rămâi la curent!

Mulțumesc pentru abonare!

bottom of page