top of page
  • Poza scriitoruluiLivia Stoica

Top 7 cărţi care mi-au schimbat viaţa

Citim multe, dar cât din ce citim ne schimbă viaţa?

Câte din cărţile pe care le-am citit sau le citim au acel impact super wow?

În articolul de azi vreau să vă împărtăşesc top 7 cărţi care mi-au schimbat total percepţia şi m-au ajutat în drumul meu spre autocunoaștere şi dezvoltare spirituală.

Recunosc.

Nu îmi place să citesc orice.

Nu fac parte din acea categorie de oameni care citesc orice le cade în mână.

Pentru mine timpul este cea mai importantă resursă pe care o am şi consider că trebuie folosit cu mare atenţie, de aceea încerc să îmi selectez foarte atent cărţile pe care le citesc.

Fiind foarte pasionată de ştiinţele ezoterice şi de tot ce ţine de domeniul spiritualităţii, înainte de a citi orice carte, analizez sursa şi vibraţia cărţii respective.

Având în vedere volumul informaţional uriaş cu care suntem bombardati zilnic, subconștientul nostru este foarte agresat, de aceea este extrem de important să fim conştienţi ce informaţie ALEGEM să pătrundă în corpul nostru mental.

Imaginaţi-vă creierul vostru ca un radio care captează energie de peste tot.

Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa să meargă zece frecvenţe în acelaşi timp?

Ar fi haos.

O minte care nu îşi alege cu grijă bagajul informaţional este asemenea unui canal bruiat.

Un al doilea aspect important este sursa informaţiei. Dacă vorbim de cărţi, prin sursă înţeleg autorul cărţii respective.

Sunt enorm de multe cărţi tip reţetar, care promit marea cu sarea.

Cărțile de tipul cum să: cum sa ai succes, cum sa faci bani, cum sa iti dezvolti afacerea, cum sa ai relatia perfectă smd.

Însă,

Informația nu este suficientă pentru a schimba comportamentul cuiva.

Altfel am fi levitat cu toții si am fi ajuns la Nirvana din burta mamei.

Tocmai de aceea cărțile pe care le citim nu ne vor fi utile dacă răman doar la nivel de informație.

Si aici intervine sursa de care ziceam mai devreme.

Povestea omului din spate.

De obicei, oamenii își aleg drept repere/surse oameni milionari, super de succes.

De cate ori nu ați citit pe copertile cărtilor o poveste super de succes despre autorul x care este si antreprenor și autor bestseller și coach si psiholog etc?

Ceea ce este in regulă, însă oamenii au nevoie de oameni reali care să îi inspire, nu de milionari.

Din păcate, Am fost învățați să validăm oamenii numai din punct de vedere al competențelor profesionale.

Însă nu de puține ori am constatat că oamenii care au schimbat ceva cu adevărat nu au fost cei super de succes, ci cei care au inspirat.

Iar ca să inspiri nu ai nevoie de zece formari in psihoterapie, coaching, managementul relațiilor și alte terminologii și diplome sofisticate.

Ai nevoie de o poveste reală cu care oamenii să rezoneze.

Personal, îmi aleg cărțile in funcție de cat de mult mă inspiră povestea de viață a autorului.

Îmi plac acei autori care povestesc cum au trecut prin tot felul de etape grele și obstacole în viața lor, cum au reușit să le depășească și cum au ajuns să facă astăzi ceea ce fac.

Un al treilea aspect legat de citit este tipul de informație pe care îl aleg.

În ceea ce mă privește, fiind foarte pasionată de stiintele ezoterice, citesc mai mult non-fictiune. Dar și aici îmi aleg cu grijă cărțile.

Am un singur criteriu și acel criteriu este următoarea întrebare: 

Cum îmi va schimba percepția această carte?

Îmi va hrăni și sufletul sau doar mintea?

Din pacate, sunt prea multe cărți a caror unică țintă este să ne facă doar mai culţi în cap. Dar care la final de zi îți lasă sufletul gol. Nu zic că ar fi de neglijat ce ține de minte, dar dacă nu adresează și dimensiune sufletească, este doar o carte pe raftul minții tale ca să te simți mai deștept, nu mai treaz sau conștient.

În fond, de ce mai citim dacă ceea ce citim nu ne deschide mintea spre o cunoaștere mai profundă a noastră?  

Și acum că am dezbătut un pic cum citim, hai să vedem si ce citim.

Top 7 cărți care mi-au influențat viata și mi-au schimbat percepția:

  1. Naomi Wolf: Vagina. A new biography.

Pot sa spun cu mâna pe inimă că această carte nu că mi-a schimbat percepția, mi-a schimbat viața.

Este o carte obligatorie pentru orice femeie care doreşte să își inteleagă esența si în special sexualitatea. 

Este o carte extrem de bine documentată care trece in revistă istoria sexualității feminine, prezintă anatomia sistemului reproducator feminin și cum este aceasta conectată la creier și  ce influență are asupra sistemului nervos si psihoemoțional al femeii. 

Pe scurt, dacă vreți să înțelegeți puterea infinită ce se ascunde în spatele sexualității feminine, citiți această carte.

Este densă, are în jur de 500 de pagini, dar este pentru mine una din cele mai bune cărți pentru femei care s-au scris în ultimii ani. Pe scurt, un MUST.

2. Adela Haru: Magia Ciclului feminin.

Pe Adela Haru am cunoscut-o la un workshop despre sexualitatea feminină si recunosc că m-am indragostit pe loc.

Adela este coach de femei și sustine workshopuri de feminitate. Pe langa un coach foarte bun, este si o autoare talentată.

Cartea ei Magia ciclului feminin este o reală comoară pentru orice femeie care dorește să se cunoască cu adevărat.

Adela explică amunțit toate etape ciclului menstrual, ce impact au acestea asupra vieții noastre, cum putem depista anumite probleme de sănătate in funcție de simptomele de la menstruaţie si ce practici să urmăm astfel incat să ne simțim mai bine în pielea noastră.

Este o carte cu foarte multe sfaturi si exerciții practice, ceea ce ador.

Again, Este o carte despre care pot spune nu doar că mi-a schimbat percepția, dar că mi-a schimbat viața. Si sunt convinsă că dacă o citești, va fi și pentru tine la fel.

Nr 3: Adela Haru: Spre Feminitate.

Dacă tot suntem la capitolul feminitate si sexualitate, menționez și cartea Spre Feminitate a Adelei Haru. Este prima carte pe care eu am citit-o de ea si pot sa spun că am fost din prima addicted.

Este un ABC foarte fain în tot ceea ce înseamnă feminitatea si sexualitatea feminina.

Din nou, foarte insightful cu multe exerciții de autocunoaștere foarte faine printre care: meditații tao, cele patru arhetipuri feminine și cum le putem accesa, relatia masculin-feminin si muulte altele.

Nr 4: Shashi Solluna: Tantra pe înțelesul tuturor: descopera calea de la sex la spirit.

Tantra. Un cuvânt care pentru mulți se traduce prin sex in grup, orgii si alte nebunii.

Din pacate, filosofia tantra a suferit si suferă încă mult de pe urma prejudecăților asociate cu acest cuvânt.

Tantra nu e despre a face sex în grup, orgii sau alte fantezii sexuale.

Tantra este o filosofie străveche ce datează din perioada medievală, originară din India (asemănătoare cu taoismul chinez).

Este un tip de gandire extrem de profundă ce are ca fundament armonizarea masculinului cu femininul, o gândire a întregului. Conceptul de sexualitate din tantra nu se referă la sex, ci la energia sexuala (care este o energie creatoare şi vindecatoare) și la cum poate fi stimulată astfel incat sa putem experimenta starea de extaz si de bucurie deplină:

Am venit la tantra pentru sex si l-am gasit pe Dumnezeu. În cele din urmă, dorim să ne inaltam, sa ne ridicăm deasupra realității de zi cu zi. Când invatam să ne ridicam energia sexuală cu constiinta deplină, putem cu adevărat sa ne inaltam, avand insa tălpile încă pe pamant..si sa impartasim aceasta expansiune cu cei cu care suntem intimi în viața noastră

Recomand aceasta carte oricărui om care dorește sa inteleaga intimitatea, sexul și sexualitatea la un nivel mult mai profund si in special spiritual.

Nr 5: Vianna Stibal: Theta healing

Cand mi-am inceput drumul spiritual, aceasta a fost una din primele cărți pe care le-am citit.

Am citit-o în urma cursului de formare in theta healing pe care l-am făcut acum ceva ani în urma cu Andreea Filip si care a reprezentat piatra de temelie in procesul meu de vindecare.

Theta Healing este o terapie energetica extrem de puternică ce are la baza vindecarea prin frecventa theta (de unde si numele).

Nu am sa intru prea mult in specificitățile acestei terapii, pentru cine este interesat, poate veni la workshopurile mele de theta, însă ce voi spune pentru moment este că este o tehnica extrem de utilă pentru conştientizarea convingerilor limitative. 

Convingerile limitative sunt acele informații din subconștientul nostru care ne impiedică să manifestam viața pe care ne-o dorim.

Spre exemplu, noi putem sa ne dorim la nivel conștient abundenta financiară, dar sa existe in subconștientul nostru o convingere de genul “banii sunt ochiul dracului” sau “banii aduc nefericire si invidie” care sa inducă frica in subconștient si automat sa blocheze manifestarea acestei abundenţe, oricat de multe lucruri am face noi in acest sens.

Si atunci, prin această terapie putem constientiza aceste ganduri si le putem elibera din subconștientul nostru.

Cartea Viannei Stibal este una grea si densă, nu o recomand oricui. Este nevoie de un minim de cunoștințe spirituale, însă pentru cine este deschis către acest tip de cunoaştere, cât şi pentru orice terapeut, este o carte extrem de utilă.

Nr 6: Joe Vitale: Zero limite.

Cartea lui Joe Vitale este un must pentru toate persoanele care caută să se vindece.

Cartea vorbește despre tehnica ho’oponopono, o tehnică de vindecare hawaiana ce se bazează pe iubire, iertare si recunostinta. Este o carte pe care orice om ar trebui să o aibă în casa, pentru a isi reaminti de puterea iubirii și iertării.

Nr 7: Mooji Baba: Before I am.

In sfarsit, ultima dar nu cea din urmă este cartea lui Mooji Baba: Before i am.

Această carte este despre trezire.

Nu este o carte care se citește pe plaja sau cat timp iti bei ceaiul.

Este o carte puternic introspectiva, care te forțează sa ieși din zona de confort a minții tale cu totul. Este o carte care iti schimba percepția aproape radical, ceea ce poate fi inspaimantator la început, dar dacă te abandonezi vei observa seninătatea ce răsare din ea. 

Ideea de la care pleacă Mooji este acea a non identificarii. 

În momentul în care nu ne mai identificăm cu mintea noastra, cu emotiile, gandurile, corpul nostru, găsim ceva care este indestructibil și etern: acea Fiinţă infinită si absolută.

Dar va las pe voi sa descoperiti mai mult.

Până data viitoare, spor la lectură si nu uita să Fii!

,

21 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Abonează-te și rămâi la curent!

Mulțumesc pentru abonare!

bottom of page