îmi place să mă trezesc de dimineaţă şi să scriu. Există o incertitudine, un nor care se apucă să danseze prin mintea mea ca o floare abstractă pe care nu o. înţeleg. Pare ceva ce ar putea fi semnificativ la un moment dat în viitorul meu. Încerc să-mi golesc mintea, dar în acelaşi timp să fiu cu ea trează. Ce paradox.
Cum să gândeşti fără să gândeşti?
Să îţi observi nimicul şi totuşi să vrei să faci ceva cu el.
Eu nu ştiu.
Nu ştiu cum se poate face o inimă.
Dacă a fost ciopârţită, cum se poate face întreagă la loc?
Cum îţi poţi asculta inima fără ca ea să te rănească?
Îmi aud inima cum bate, dar nu înţeleg ce spune.
În fiecare zi se scrie o pagină din viaţa mea.
Şi eu ce scriu în ea?
E important să-ţi ştii drumul.
E important să nu laşi oamenii să te întoarcă din drumul tău.
E important să nu asculţi de alţii.
E important să înveţi să te asculţi pe tine.
Dar cum faci asta?
Cum faci să ştii ce e bine şi ce e rău într-o lume în care fiecare îşi dă cu părerea?
Cum faci să rămâi în lumină într-o lume în care toţi îţi sting becul?
Cum faci să fii zen când mintea te sabotează?
Când demonii interiori îţi dansează pe masă?
Încerci să trăieşti. Încerci să te bucuri.
Vrei să ştii cine eşti şi care e misiunea ta în viaţă. Vrei să iubeşti, vrei să visezi, dar te împiedică mintea.
Tu singur îţi pui beţe-n roate.
De ce faci asta?
Ce sa faci ca să fii şi tu împăcat? Să nu te vezi un ratat?
Să faci, dar ce?
Orice.
Orice-ul e mai bun decât nimicul.
Frica ta îţi hrăneşte întunericul.
Dragă Om,
Fă azi ceva cu frica ta.
Accept-o, nu o pune sub preş.
Dar nu te lăsa cotropit de ea.
Înălţă-te deasupra fricii tale.
Chiar dacă te pune la pământ şi doare, vei reuşi să stai în picioare.