Ce fac cu viaţa mea?
În mine se întâmplă totul şi în afara mea nu se întâmplă nimic.
Ce naiba fac cu mine?
Ce naiba fac cu viaţa mea?
De câte ori e nevoie să te pierzi în propria viaţă pentru a te găsi?
Oamenii spun: fă ce simţi.
Dar nu ştiu ce simt.
Nu ştiu cine sunt şi încotro vreau să mă îndrept.
Nu ştiu.
Nu ştiu-ul ăsta mi-a mâncat viaţa.
Oare lecţia e să te găseşti sau să uiţi cine eşti?
Sunt la restaurant şi beau vin roşu. Sec. Scriu. Scriu asta. Afară plouă torenţial. Pe fundal se aude Eros Ramazotti. Prea multe întrebări zac în mine. Să ies din colivie. E adevărată chestia aia cu păsările care stau ani de zile în colivie şi când le deschizi uşa nu mai vor să iasă. Ce trist de adevărată e. Nici oamenii care stau ani de zile în colivie nu mai vor să iasă.
Trăim captivi în propriile noastre colivii de aur. Cine mai ştie cum şi cât de departe putem zbura?
Putem fi atât de mult şi de multe, dar alegem să fim o pasăre într-o colivie.
Alegem să facem bani în loc să FIM.
Alegem să alergâm în toate părţile, în loc să ne ascultăm.
Alegem să ascultăm de oricine, mai puţin de noi înşine.
Alegem să îi imităm pe alţii, în loc să avem curajul să fim Noi.
Haide. Haide că o să poţi.
O să reuşeşti.
O să vină şi vremea ta.
Doar crede în tine.
Nu contează cât de greu e acum.
Nu renunţa.
Crede că o să ajungi pe vârful muntelui.
Ca-n povstea lui Murakami, cu cei trei fraţi care au plecat pe o insulă şi într-o seară, li s-a arătat Dumnezeu în vis şi le-a spus: mâine mergeţi la poalele muntelui Fuji, luaţi fiecare un bolovan şi căraţi-l până unde puteţi. Acolo va fi fericirea voastră.
A doua zi de dimineaţă fiecare s-a apucat de cărat. Fratele cel mic a cărat bolovanul zece paşi până cînd a găsit un loc cu soare şi a rămas acolo. Fratele mijlociu a urcat cu bolovanul pe munte până unde a găsit un loc cu mîncare si a râmas acolo. Fratele cel mare s-a chinuit şi a cărat bolovanul până a ajuns în vârful muntelui. Dar în vârful muntelui ce să vezi? Nici urmă de mâncare, de apă sau de soare. Fratele cel mare trebuia să lingă gheaţa de pe plante ca să facă rost de ceva apă. Nu era nimic în jurul lui şi cu toate astea, avea Totul. Vedea toată lumea.
Îmi place foarte mult povestea asta. Cu toate că este tristă. Fratele cel mare era singur, nu avea de nici unele. Nu avea bogăţia exterioară, dar avea priveliştea întregii lumi. De fiecare dată când îmi este greu, încerc să mă gândesc la povestea asta. Încerc să mă gândesc că oricât ar fi de greu să urci pe munte şi nu ştii ce te aşteaptă, să continui să urci.
Să nu renunţi şi să continui să urci muntele.